Aplicarea Strategiei Dunarii

- mar al discordiei sau fructificare investionala reala?

Abonare gratuita

Sub "bagheta magica" a Dlui Ambasador Viorel ARDELEANU, Coordonatorul National al SUERD (Strategiei UE pentru Regiunea Dunarii), aflata in custodia MAE, a avut loc in data de 19 octombrie 2011 prima reuniune a Consiliului Consultativ din cadrul Forumului National prezidat de Ministrul de Externe, Dl Theodor BACONSCHI.

Demararea lucrarilor s-a realizat intr-o atmosfera destinsa, dar si usor preocupanta cu privire la eficacitatea modului in care se vor derula in mod practic operatiunile de implementare ale sus-numitei strategii recent adoptate de Consiliul UE. Au fost prezente cam toate personalitatile si persoanele implicate in actul de nastere al acestui "Strategic Danubian Baby", de la Reprezentantul Consiliului Oraselor si Regiunilor Dunarene si noua Presedinta a sub-Comisiei parlamentare pentru SUERD ori Guvernatorul Deltei Dunarii pana la liderii unor ONG-uri care mai de care mai ambitioase si mai provocative.

In esenta, sperantele asupra binefacerilor pe care le-ar putea aduce SUERD odata cu planul de actiune care merita pus in practica sunt mari si legitime. Majoritatea vorbitorilor au tins sa deplaseze discutia catre necesitatea unei noi strategii de raspuns a Romaniei la documentul UE, care ar merita insusita de intregul nostru spectru politic si menita sa oficializeze la cel mai inalt nivel obiectivele romanesti in launtrul procesului respectiv de implementare. Moderatorul din partea MAE a incercat sa tempereze "elanurile reformiste", dar a asumat ca un plan de actiune ar fi mai mult decat necesar. In context, din partea Retelei Regionale pentru Inovare Economica si Sociala Dunare - Marea Neagra (coordonata de EUROLINK - House of Europe), am sugerat ca Strategia Nationala elaborata de CNDD si insusita de Guvernul Romaniei ar fi de ajuns si e de asteptat doar cunoasterea si aplicarea ei creativa si adecvata la prioritatile SUERD si nimic mai mult. Nu credem ca ar merita sa ne afundam din nou in interminabile chestiuni "strategice", sa aspiram la inaugurari spectaculoase.

De aceea, in rezumat, am propus ca Integratorul National de proiecte sa ramana in mod clar Presedintele Forumului SUERD, anume Ministrul de Externe, eventual in consultare cu noul Ministru al Afacerilor Europene, Dl Leonard ORBAN. De asemenea, ca un prim pas, am propus ca prin sprijinul MDRT sa se obtina in mod concret extinderea termenilor de eligibilitate ai programele CBC catre intregul teritoriu spre a se adapta caracterului danubian al spatiului tarii noastre, asa cum e prevazut in SUERD si pentru a se asigura o re-calibrare eficienta, din mers, a continutului proiectelor catre miza mai generoasa a prioritatilor danubiene invocate, mai ales a celor de care raspunde Romania: navigabilitate, turism/patrimoniu cultural, managementul riscurilor de mediu.

Nu in ultimul rand, am sugerat infiintarea unui club de discutii informale ca baza de networking si lobby in favoarea proiectelor romanesti, iar propunerea a fost sustinuta si de Consiliul Oraselor si Regiunilor Danubiene si de Presedintele CCIB, care s-au oferit sa gazduiasca asemenea intalniri explorative si de coagulare corporativa. In acest sens, toti cei prezenti au fost in consens in a considera ca este necesara concentrarea pe 2-3 proiecte mari proiecte strategice in care sa fie implicata Romania, pentru a se evita inutil dispersia energiilor si polemicile sterile in stil bizantin. Modelul de urmat ar putea fi, cel putin partial, clusterul de inovare metropolitana Bratislava-Viena care ar putea sa genereze cel mai complex si finantat proiect din zona.

In context, mai amintesc ca Reteaua Regionala, pe care am creeat-o in principal cu amabilul sprijin de know-how al partenerului MAE, Fundatia STEINBEIS / Danube Centre pentru Europa de sud-est, a propus deja racordarea - prin Centrul Regional de Excelenta pentru Inovare - la Flagship-ul Comisiei Europene "FuturICT - Knowledge Accelerator", in vederea mixarii unei finantari complexe si relevante, ca anvergura si miza pentru relansarea economica a Romaniei prin Inovare, utilizand mijloacele IC&T.

In acest context, tema respectiva va fi propusa in dezbatere si cu ocazia Salonului Anual ce va fi organizat de Ziua Europeana a Concurentei si Competitivitatii in Romania - editia a VII-a, eveniment sub Inaltul Patronaj al Presedintiei Uniunii Europene, la 24 noiembrie 2011 (Bucuresti, Centrul ArCuB).

Pentru informatii suplimentare, va rugam sa ne contactati la adresa info@houseofeurope.ro sau la tel./fax: 021.2304997.